COMUNICAT DE PRESA
(26 iulie 2006)

Presedintele Romaniei, Traian Basescu, incepe astazi, 26 iulie a.c., o vizita oficiala in Statele Unite ale Americii, la invitatia omologului american George W. Bush.

Seful statului a declarat, pe aeroportul “Henri Coanda”, ca vizita se inscrie in cadrul dialogului politic intensificat dintre Romania si Statele Unite ale Americii. Pe agenda convorbirilor bilaterale se vor afla evolutiile generate de adoptarea de catre Parlament a tratatului de acces al bazelor militare americane pe teritoriul Romaniei. „Vor trebui stabilite principalele elemente de realizare a acestor baze in punctele in care ele au fost stabilite”, a adaugat seful statului.

Presedintele Basescu a precizat ca tratatul vizeaza amplasarea de facilitati militare ce vor gazdui un numar restrans de militari americani, nu de baze militare, similare celor pe care SUA le-a amplasat pe teritoriul Germaniei.

De asemenea, in cadrul discutiilor va fi abordata tema privind consolidarea parteneriatului strategic dintre cele doua tari, ca element principal, din punctul de vedere al Romaniei, in ceea ce priveste siguranta nationala si situatia din Balcanii de Vest. In acest sens, presedintele Basescu a aratat, privitor la statutul provinciei Kosovo, ca pozitia Romaniei este pentru respectarea frontierelor de stat si gasirea unor solutii de autonomie in interiorul frontierelor statului sarb.

De asemenea va fi discutata problematica Marii Negre, securitate energetica si solutiile alternative pentru aprovizionarea cu energie a Europei, in mod deosebit zona caspica, ce se constituie intr-o alternativa la sursele existente pana in prezent.

Presedintele Basescu se va intalni cu reprezentanti ai conducerii Senatului si ai Congresului SUA. Intalnirile cu senatorii si congresmenii americani vor viza, de asemenea, problematica legata de politica externa, de relatiile bilaterale si de inceperea procedurilor pentru ca cetatenii romani sa nu mai aiba nevoie de viza pentru a calatori in SUA. Referitor la regimul de vize, Presedintele Basescu a subliniat ca potrivit legislatiei americane, ridicarea vizelor este un proces de lunga durata, ce se poate extinde chiar pe cativa ani. „Pana atunci insa, poate vom gasi solutiile facilitarii obtinerii vizelor de catre cetatenii romani pentru SUA”, a afirmat Presedintele.

Pe agenda vizitei este prevazuta si o intalnire a sefului statului cu reprezentantii Bancii Mondiale precum si cu diaspora romana din SUA.

Raspunzand la o intrebare adresata de un jurnalist privind prezenta romaneasca din Irak, Presedintele Basescu a afirmat ca Romania are o singura solutie, respectarea angajamentelor asumate: “Din punctul meu de vedere, Romania ar gresi daca intr-un moment dificil si-ar lasa aliatii fara suportul ei, pentru ca Romania nu s-a angajat in aceleasi conditii in care s-au angajat tari care s-au retras deja”. Diminuarea efectivelor s-a produs, fiind retrasi 138 de militari romani din teatrele de operatiuni din Irak, iar pe masura ce zona de responsabilitate ce-i revine tarii noastre va putea fi preluata de armata nationala “Romania nu-si va tine trupele in Irak de dragul de a le tine”.

Seful statului a aratat, in continuare, ca “o tara care este hotarata sa-si respecte angajamentele din 2003 pana la capat nu-si poate anunta data la care se va retrage. Daca va uitati, nici Marea Britanie, nici Statele Unite, nici Olanda nu-si anunta data la care se retrag pentru ca atunci lasam grupurile teroriste sa stea linistite pentru ca noi am promis ca la data X ne vom retrage si isi vor relua activitatile dupa retragerea trupelor. Acel calendar despre care se vorbeste este un calendar care tine de realitatile din teren”.

Departamentul de Comunicare Publica
26 Iulie 2006