On February 17 th , President of Romania Traian Basescu delivered a speech at the opening of the international conference “The Black Sea area infrastructure developing in the new Euro Atlantic context”

Press release of the Presidential administration office (Romanian version available only)

COMUNICAT DE PRESA
(17 februarie 2006)

Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a participat astazi, 17 februarie a.c., la Camera de Comert si Industrie a Romaniei, la deschiderea lucrarilor conferintei internationale “Dezvoltarea infrastructurii in zona Marii Negre in noul context euro-atlantic”.

    Seful statului si-a exprimat satisfactia ca una din prioritatile de politica externa a Romaniei, respectiv necesitatea cooperarii in zona extinsa a Marii Negre, a prins contur.

    Presedintele Basescu a aratat ca dincolo de existenta unor interese divergente ale tarilor riverane Marii Negre, acestea impartasesc foarte multe interese comune, printre care cel al dezvoltarii economice. Referindu-se la realitatea riscurilor asimetrice din zona extinsa a Marii Negre, seful statului a considerat ca oamenii politici sunt cei care pot contribui la acest proces de dezvoltare economica, prin crearea conditiilor de realizare a unui dialog intre tarile implicate, privind viitorul economic al zonei, dezvoltarea sociala si prosperitatea, elemente care sa duca, in cele din urma, la stabilizarea zonei.

    In continuare, presedintele Traian Basescu a subliniat ca, inclusiv prin Strategia de Securitate, Romania si-a asumat responsabilitatea de stat de frontiera al NATO si a UE si, implicit, un rol de punte intre UE, NATO si statele din spatiul Marii Negre. Seful statului a aratat ca aceasta abordare este intarita de initiativa organizarii la Bucuresti, in vara acestui an, a Forumului pentru Dialog si Parteneriat, la care sunt invitate sa participe toate tarile riverane Marii Negre. “Acest Forum se vrea locul de dezbatere deschisa, pe picior de egalitate a statelor intre ele, pentru gasirea solutiilor de diminuarea a riscurilor asimetrice”, a completat presedintele Basescu.

    De asemenea, seful statului a precizat ca desfasurarea la Constanta, in perioada 29 – 30 martie a.c, a unei sesiuni dedicate crearii euro-regiunii Marii Negre, sub patronajul Congresului Puterilor Locale si Regionale, for al Consiliului Europei, reprezinta “un pas esential pentru deschiderea dialogului la nivelul administratiilor locale”.

    “Stim cu totii ca prosperitatea nu vine peste noapte, ca nu este suficient sa o declaram. Avem imperioasa nevoie sa cream conditiile ca perspectiva acestei regiuni sa fie prosperitate pentru popoarele din regiunea Marii Negre”,
a afirmat seful statului.

    Presedintele Romaniei a subliniat importanta proiectelor economice pentru ca, in opinia presedintelui, “inainte de a vorbi de prosperitate trebuie sa avem in vedere capacitatea tarilor riverane, sprijinite de aliatii lor, de a crea infrastructuri.”

    De asemenea, presedintele Basescu a afirmat ca este absolut necesara interconectarea sistemului energetic al tarilor din regiune. In opinia sa, procesul trebuie sa se desfasoare in paralel cu dezvoltarea unor infrastructuri rutiere in jurul Marii Negre si cu identificarea de solutii alternative de aprovizionare cu energie a tarilor UE. In acest sens, presedintele a dat exemplul recentului soc energetic din acesta iarna, cadru in care proiectul Nabuco si proiectul magistralei de transport titei Constanta – Trieste devin, cu atat mai mult, o alternativa viabila la sistemele actuale de aprovizionare cu energie.

    Presedintele tarii a prezentat o a treia varianta, si anume constructia Terminalului de gaze lichefiate de la Constanta, in cooperare cu Qatarul. “Fac anuntul public, acum si aici, si invit state europene interesate sa participe alaturi de Romania la acest proiect care se poate dezvolta foarte rapid, ca o a treia alternativa de aprovizionare cu energie a Europei”, a mai anuntat seful statului.

    In acelasi timp, presedintele Basescu a atras atentia ca obligatia omenilor politici nu este doar aceea de a gasi formule de cooperare, ci si modalitati de asigurare a pacii, mai ales in acesta zona marcata de conflicte inghetate: “orice om politic responsabil isi pune intrebarea care pot fi evolutiile izbucnirii unor actiuni ostile in zona sau intr-un conflict inghetat. Este greu sa apreciem dimensiunile si evolutia unui astfel de conflict, fie ca ne referim la Transnistria, la Osetia, la Nagorno-Karabah sau chiar Cecenia.”

    Referindu-se la propunerile politice de aplicare a solutiei Kosovo in cazul zonelor de conflict inghetat, seful statului a apreciat ca aceasta este foarte simpla la nivel declarativ, insa presupune ca, inainte de gasirea unei solutii finale, administrative, pentru zona de conflict, sa se indeplineasca unele aspecte concrete, respectiv demilitarizatea structurilor paramilitare, retragerea trupelor straine din teritoriu, atingerea unor strandarde. “Noi putem lua in considerare si aceasta varianta, dar plecam de la premisa ca nici o solutie, fie ca discutam despre Kosovo, unde Europa are o experienta, fie ca discutam despre alte zone, nu poate sa fie in favoarea unei singure parti”.

    Nu in ultimul rand, presedintele Basescu a tinut sa sublinieze ca solutiile pe care comunitatea europeana le va da zonelor de conflicte inghetate nu pot fi decat solutii care sa satisfaca nevoile, solicitarile si drepturile ambelor parti. “Este un lucru asupra caruia oamenii politici, strategii ar trebui sa gandeasca si sa genereze o solutie, care poate pleca si de la experienta comunitatii internationale in Kosovo avand, insa, in vedere ca este esential ca impunerea standardelor inainte de gasirea solutiei sa fie acceptata de toti”, a afirmat in continuare seful statului.

    Presedintele Basescu a explicat ca solutia Kosovo nu poate fi aplicata oricarei zone de conflict inghetat fara a tine seama de faptul ca “este dificil pe urma sa pleci de acolo de unde s-a plecat in solutionarea problemei Kosovo. O problema asupra careia Romania s-a pronuntat extrem de limpede, pentru o solutie care incearca sa satisfaca la maxim posibil cerintele, nevoile ambelor parti”.

    Presedintele Romaniei a apreciat ca a venit timpul ca in problematica Marii Negre sa se treaca de la declaratii la fapte, de la analize la proiecte, respectiv de la forumuri de dezbatere la finantarea unor nevoi imediate. “Am convingerea ca Europa va fi sigura, atunci cand Marea Neagra va fi sigura. Si din acest punct de vedere afirm, fara retinere, ca statele membre al UE, statele NATO au in Romania un partener sigur si hotarat, un partener care intelege foarte bine si nevoile zonei, si situatia actuala. Au un partener ce poate contribui cu solutii care sa fie adoptate de toti cei interesati”, a spus presedintele tarii.

    Seful statului a afirmat, totodata, ca la o privire de ansamblu a realitatilor din regiune, se constata, cu usurinta, ca Europa este un consumator de energie din zona extinsa a Marii Negre si este, in acelasi timp, un furnizor de stabilitate pentru aceasta zona. “De asemenea, daca privim dinspre zona extinsa a Marii Negre, constatam ca acolo se afla state care sunt furnizoare de energie, dar devin tot mai mult consumatoare de securitate”, a adaugat presedintele Basescu.

    In acest context, presedintele a subliniat necesitatea gasirii „echilibrului just” intre aceste contradictii si complementaritati ale zonei. „Va trebui sa avem intelepciunea sa nu excludem pe nimeni, sa plecam de la premisa ca interesul natiunilor din regiunea Marii Negre si din zona extinsa a Marii Negre este, pana la urma, bunastarea. Aceasta nu se poate obtine altfel decat prin stabilitate, securitate si pace”, a declarat presedintele tarii, exprimandu-si convingerea ca Romania poate fi credibila atat inspre Vest catre aliatii sai, cat si inspre Est catre prietenii sai.

    Presedintele Basescu a aratat ca tara noastra are o politica externa dinamica, orientata tot mai mult catre Est, pentru a contribui astfel la stabilitatea si la securitatea aliatilor sai. Totodata, seful statului a afirmat ca, in perioada imediat urmatoare, va fi pusa la dispozitia opiniei publice Strategia de Securitate Nationala a Romaniei. “Veti vedea ca este o strategie care este foarte puternic legata atat de calitatea noastra de membri NATO si de viitori membri ai UE, cat si de calitatea noastra de stat de frontiera a UE si a NATO. Mai mult decat atat, din aceasta strategie veti constata ca avem profunda constiinta a limitelor noastre, si ca ne vedem securitatea nationala in concertul statelor UE si a statelor NATO”, a precizat presedintele tarii.

    In incheiere, presedintele Basescu si-a exprimat convingerea ca, in relatia cu statele UE si NATO, Romania poate deveni “acea punte de care toata lumea are nevoie”. De asemenea, seful statului le-a transmis participantilor la conferinta internationala increderea in faptul ca dezbaterile vor reflecta interesul pentru aceasta zona, apreciind ca discutiile trebuie sa porneasca de la premisa trecerii “de la actiune teoretica la realizarea proiectelor practice".

    Tot astazi, pentru contributia deosebita la procesul integrarii europene si euro-atlantice a României si implementarii unor obiective clare de politica externa, de securitate si aparare în anul 2005, presedintelui Traian Basescu i s-a acordat “Medalia anului 2005” la sectiunea politica.

Departamentul de Comunicare Publica
Departamentul de Comunicare al Administratiei prezidentiale
17 Februarie 2006