|
În cadrul unei ceremonii care a avut loc aseară
la Bruxelles, comisarul european pentru sănătate, Androulla
Vassiliou, a anunţat cei trei câştigători ai primului premiu UE
pentru jurnalism în domeniul sănătăţii. Jurnalista franceză
Estelle Saget, autoare a articolului „Schizofrenia explicată
pentru familii şi prieteni” pentru „L'Express” a obţinut premiul
întâi. Jurnalista lituaniană, Audré Srčbaliené, autor al unui
articol privind donarea de măduvă osoasă pentru „Ekstra”
a obţinut locul al doilea, iar jurnalista română, Emilia
Chiscop, care scrie în „Ziarul de Iaşi”, locul al treilea pentru
articolul său despre un tânăr medic care se luptă cu
schizofrenia. Obiectivul acestui premiu, lansat în februarie
anul acesta, este de a răsplăti jurnalismul de înaltă calitate
care îi ajută pe cetăţeni să înţeleagă mai bine aspectele legate
de sănătate, mai ales cele referitoare la campania „Europa
pentru pacienţi”.
Peste 300 de jurnalişti din toate cele 27 de ţări
ale Uniunii Europene au trimis un total de 468 de articole.
Jurii naţionale au selectat un finalist din fiecare stat membru.
Cele 27 articole participante la faza finală se referă la o gamă
largă de subiecte, de exemplu siguranţa pacientului, donarea şi
transplantul de organe, asistenţa medicală transfrontalieră,
sănătatea mintală, bolile rare şi cancerul.
Androulla Vassiliou, comisarul UE pentru
sănătate, a declarat: „Calitatea articolelor câştigătoare
mi-a depăşit aşteptările. Pentru mine, a fost o încântare să
citesc articole atât de interesante şi informative privind
subiectul vital al sănătăţii. Articolele câştigătoare dau de
gândit şi destigmatizează aspecte de sănătate cum sunt bolile
mintale şi donarea de organe şi le conferă o faţă umană.”
Context
La sfârşitul lunii septembrie, un juriu UE,
prezidat de directorul general pentru sănătate şi consumatori
din Comisia Europeană, dl Robert Madelin, s-a întrunit la
Bruxelles şi a ajuns la un consens cu privire la câştigătorii
locurilor întâi, doi şi trei. Motivul alegerii este că toate
cele trei articole se referă la aspecte importante pentru
individ şi pentru societate, sunt de o calitate remarcabilă şi
atrag interesul cititorului. Toate cele trei articole se referă
la subiecte asociate cu teama sau cu stigmatizarea, dar, în
acelaşi timp, oferă soluţii şi îi oferă cititorului
posibilitatea de a acţiona.
Cei 27 de finalişti naţionali au fost invitaţi la
Bruxelles pentru un seminar adresat mass-media privind
iniţiativele „Europa pentru pacienţi” şi pentru ceremonia de
premiere la Théâtre du Vaudeville, din Bruxelles, prezidată de
comisarul Vassiliou.
Premiul UE pentru jurnalism în domeniul sănătăţii
şi campania „Europa pentru pacienţi” sunt finanţate în cadrul
celui de-al doilea program de acţiune comunitară în domeniul
sănătăţii 2008-2013.
[Source: Reprezentata Comisiei Europene in Romania
http://ec.europa.eu/romania/index_ro.htm]
|