România va trece printr-o perioadă de "reaşezări"

 

Iaşi, 14 mai /Agerpres/ - România va trece printr-o perioadă de "reaşezări", a declarat joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Iaşi, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, recomandând "să ne grăbim încet", întrucât reaşezarea "ia ceva timp".

"În România, cred că va urma o perioadă de apreciere pozitivă a ceea ce dă substanţă unei creşteri economice", a precizat Mugur Isărescu.

În opinia şefului BNR, atât pentru bancheri, cât şi pentru întreprinzătorii privaţi, ceea ce va urma nu va mai semăna cu ce a fost înainte de declanşarea crizei economice.

"Cred că vor trebui să se îndrepte spre valori autentice, muncă, productivitate, proiecte adevărate şi mai puţin speculative. Cred că va urma în România o perioadă de apreciere pozitivă a ceea ce dă şi substanţă unei creşteri economice. Nu mai este mişcarea pe profituri mari, vor trebui să se obişnuiască şi cu câştiguri mai mici, rezonabile", a subliniat Isărescu.

În ceea ce priveşte bancherii, Mugur Isărescu a opinat că aceştia vor trebui să-şi coboare dobânzile de pasiv, ceea ce nu va fi uşor.

"Mi se pare foarte important ca fiecare bancă în condiţiile actuale de piaţă trebuie să-şi realizeze o strategie viabilă de reducere a dobânzii de pasiv. Nu este uşor să ieşi din nivelul de 16-17 la sută dobânzi la depozite pentru cucerirea de clienţi. S-a intrat într-o adevărată cursă a dobânzilor, care are două sensuri, iar ieşirea nu este uşoară. Acum, dobânzile nu pot să meargă decât în jos", a spus Isărescu.

Guvernatorul BNR este de părere că băncile sunt şi ele într-o perioadă de reaşezare, de regândire şi că vor relua categoric creditarea.

Şeful BNR a precizat că, în contextul în care România are semnat acordul de împrumut cu Fondul Monetar Internaţional şi există şi acordul de la Viena cu băncile comerciale, va trebui să se calculeze necesarul de finanţare sau de creditare pe o curbă sustenabilă. Acest calcul trebuie să fie făcut astfel încât eliberările de sume din acordul de împrumut să fie în conformitate cu acordul cu FMI, cu cel cu Uniunea Europeană şi cu acordul de la Viena.

"Cu alte cuvinte, eliberăm resurse care sunt ale lor, dar care sunt plătite. Acum, chiar le dăm dobânzi frumoase. Nu prea mai găsesc aşa dobânzi. De-aia s-au şi răzgândit unii bancheri să mai ceară reducerea rezervei minime în valută, că dacă s-ar duce cu banii respectivi pe piaţa internaţională, n-ar lua cât oferim noi, adică aproape trei la sută. Suntem generoşi acum, de aceea vom fi şi generoşi la reducerea rezervelor minime. O traiectorie trebuie să rămână", a explicat Isărescu.

Guvernatorul BNR a spus că se vor elibera resursele băncilor, care până acum erau la Banca Naţională, şi că leul a ajuns la un nivel sustenabil.

"Unde va ajunge cursul de schimb, piaţa ne va spune. Cred că acum este pe zone sustenabile", a spus Isărescu, întrebat unde crede că va ajunge cursul leului.

[Sursa: Agenţia Naţională de Presă AGERPRES ]