|

Preşedintele
SUA, George W. Bush, a felicitat Guvernul român pentru modul în
care a organizat Summitul NATO şi pentru progresele pe care le-a
constatat de la precedenta sa vizită în România.
La rândul său, Primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu a
apreciat drept foarte utilă întrevederea cu preşedintele SUA şi
i-a mulţumit cu acest prilej pentru încrederea acordată României
pentru organizarea Summit-ului NATO în acest an.
Organizarea acestui summit la Bucureşti este un lucru simbolic
care face parte dintr-un proiect cu o viziune mai largă, aceea
de a unifica Europa după căderea Cortinei de Fier, de a întări
flancul estic şi sud-estic al Alianţei, de la Marea Baltică până
la Marea Neagră şi Marea Mediterană, a declarat premierul Călin
Popescu-Tăriceanu.
În cursul întrevederii de la Palatul Victoria au fost abordate,
de asemenea, chestiuni de ordin economic, inclusiv cea a
investiţiilor americane în România.
„I-am spus preşedintelui Bush că nutresc de mai multă vreme o
dorinţă puternică, aceea de a vedea o investiţie industrială
puternică în România, care va fi elementul ce va centra
interesele noastre comune şi va consolida parteneriatul
strategic între SUA şi România. Având interese comune în România,
eu mă simt mai bine protejat ca român, iar ca premier simt că
România va fi mai bine protejată în viitor”, a declarat şeful
Executivului, care a menţionat în acest context investiţia
companiei americane Ford în România.
Primul-ministru a amintit, de asemenea, iniţiativa anunţată de
SUA comună privind crearea Fundaţiei Româno-Americane pentru
sprijinirea Educaţiei şi acordarea de burse studenţilor români,
proiect care va atrage fonduri de peste 1 miliard de dolari.
Referindu-se la subiectele de interes economic abordate în
cursul întrevederii, preşedintele George W. Bush a subliniat
importanţa investiţiilor pentru crearea de locuri de muncă şi a
apreciat drept un succes pentru Guvernul român implementarea
taxei unice.
Un alt subiect abordat a fost cel al vizelor pentru SUA.
Preşedintele George W. Bush a dat asigurări că partea americană
va trata cu mai multă transparenţă această chestiune.
„Vom lucra cu Guvernul român pe câteva măsuri. Una dintre
acestea ar fi să ne dăm seama de ce rata de respingere este aşa
ridicată. Trebuie să existe mai multă transparenţă şi este de
datoria noastră să le explicăm oamenilor care nu primesc vize
motivul pentru care nu le primesc”, a declarat preşedintele
George W. Bush.
|
|
Guvernul Romaniei - Biroul de presa - 04.04.2008 |
|
|