| |
Ambasada Romaniei – Washington D.C.
1607 23rd Street, NW
Washington, D.C. 20008
Tel. (202) 232-3694; Fax (202) 232-4748
Web site: www.roembus.org; E-mail: office@roembus.org
|
12.11.2005
Purtatorul de cuvant al Guvernului Romaniei a efectuat o vizita de lucru la Washington
Purtatorul de cuvant al Guvernului Romaniei, Oana Marinescu a efectuat o vizita de lucru la Washington in perioada 5 – 12 noiembrie, in cadrul unui schimb de experienta in domeniul comunicarii publice.
Cu aceasta ocazie, Oana Marinescu s-a intalnit cu purtatorul de cuvant al Casei Albe, Scott McClellan, si a participat la intalnirea cu presa a consilierului prezidential pe probleme de securitate nationala, Steve Hadley.
De asemenea, oficialul roman s-a intalnit cu purtatorul de cuvant adjunct al Departamentului de Stat, Adam Ereli si a asistat la pregatirea conferintei de presa zilnice si la desfasurarea intalnirii cu jurnalistii americani si straini acreditati la Departamentul de Stat.
Programul purtatorului de cuvant al Guvernului in capitala americana a inclus vizitarea centrului de comunicare pentru cazuri de urgenta din cadrul Departamentului Sanatatii si intalnirea cu directorul departamentului de informare din cadrul biroului de afaceri publice, William Hall, care coordoneaza activitatea de comunicare privind pandemia de gripa si catastrofel.e naturale.
Totodata, Oana Marinescu a avut intalniri cu membri conducerilor prestigioaselor think-tank-uri americane National Democratic Institute si Center for Strategic and International Studies, cu directorul Centrului Presei Straine din Washington, Jess Baily si cu Peter Hickman, vicepresedintele Clubului National de Presa, cea mai veche asociatie a jurnalistilor americani.
Vizita Oanei Marinescu la Washington a fost organizata cu sprijinul Ambasadei SUA la Bucuresti si al Ambasadei Romaniei la Washington si face parte dintr-un proiect mai amplu al purtatorului de cuvant al Guvernului de reformare a activitatii de comunicare publica la nivelul ministerelor si Executivului.
|