La data de 01.01.2007 a fost semnat Acordul între Guvernul României si Guvernul Republicii Moldova, privind calatoriile reciproce ale cetatenilor, ale carui principale reglementari sunt urmatoarele:
introducerea obligativitatii detinerii unei vize de intrare în România pentru cetatenii Republicii Moldova, posesori de pasapoarte simple;
acordarea vizei de catre partea româna se va face fara solicitarea invitatiei, în regim de celeritate si gratuitate, cu suportarea contravalorii colantelor de viza din bugetul Ministerului Afacerilor Externe;
scutirea cetatenilor români, posesori de pasapoarte simple, de la obligativitatea detinerii de vize pentru calatorii în Republica Moldova de pâna la 90 de zile în decurs de 6 luni de la data primei intrari;
mentinerea regimului de calatorii fara vize pentru detinatorii de pasapoarte diplomatice si de serviciu, cetateni ai celor doua state, pentru o perioada de pâna la 90 de zile, iar pentru personalul aflat la post si membrii familiilor lor, pentru întreaga perioada a misiunii titularilor;
scutirea de la obligativitatea detinerii de vize de pâna la 90 de zile în decurs de 6 luni de la data primei intrari, pentru cetatenii moldoveni, membri ai echipajelor aeronavelor civile, aflati în exercitiul functiunii, ai aeronavelor care desfasoara zboruri de ajutor si salvare, ai echipajelor navelor civile;
acordarea de catre partea româna de vize cu termen de valabilitate de pâna la un an, conferind un drept de sedere de pâna la 90 de zile în decurs de 6 luni de la data primei intrari:
lucratorilor echipelor cailor ferate, pe baza de liste nominale;
conducatorilor auto care efectueaza curse regulate de autobuz si transport de marfuri, pe baza de liste nominale;
participantilor la programe comune sau de schimb de experientala nivelul autoritatilor administratiei centrale sau locale;
persoanelor care calatoresc în baza unor acorduri bilaterale valabile în domeniile stiintei, tehnicii, învatamântului, culturii, artei, religiei, sportului;
posesorilor de documente doveditoare ale dreptului de proprietate sau al altor drepturi reale asupra unor imobile situate pe teritoriul României sau posesorilor de documente din care sa reiasa posibilitatea de obtinere a unor asemenea drepturi pe cale succesorala;
pensionarilor, pe baza actelor doveditoare
persoanelor care viziteaza mormintele rudelor apropiate aflate pe teritoriul României;
pentru calatoriile în scopul de a vizita rude apropiate aflate legal în România, pe baza documentelor doveditoare ale legaturii familiale;
jurnalistilor, pe baza solicitarii organizatiilor mass-media angajatoare si a documentelor emise de organizatiile profesionale ale jurnalistilor din Statul de origine
acordarea de vize cu termen de valabilitate de pâna la 5 ani conferind un drept de sedere de pâna la 90 de zile în decurs de 6 luni de la data primei intrari pentru cetatenii moldoveni, oamenilor de afaceri care detin investitii în România;
acordarea de vize în regim de urgenta (în decurs de 24 de ore din momentul formularii):
- persoanelor care necesita asistenta medicala de urgenta si însotitoriilor acestora;
- pentru participarea la actiuni umanitare sau de salvare (în situatii exceptionale);
- în scopul vizitarii rudelor apropiate grav bolnave, pentru participarea la înmormântarea unei rude apropiate sau vizitarea mormintelor rudelor;
- pentru calatoriile în scopul participarii la programe destinate copiilor si tineretului, precum si la competitii sportive desfasurate sub egida Comitetului Olimpic International, a Comitetului International Paraolimpic, a federatiilor sau asociatiilor sportive nationale si internationale, a comitetelor paraolimpice nationale;
- pentru calatorii în scopul repatrierii persoanelor decedate;
- persoanelor citate în vederea participarii la sedinte judiciare pe teritoriul României.
Termenul „ rude apropiate ” desemneaza orice ruda pâna la gradul IV, inclusiv prin adoptie sau afinitate.